Cum destinul nu ne dă aproape niciodată indicii asupra importanţei unei întîlniri iniţiale cu o persoană sau alta, asupra viitorului celor care înclină capul a salut şi îşi strîng mîna politicos, amănuntele acelei intersectări de trasee se şterg cu totul din memorie sau se amestecă într-o zonă confuză, a unei zile îndeobşte fără identitate. Vorba unei poete, laureată a premiului Nobel, "dacă o crimă s-ar fi comis în acea zi n-aş fi ştiut să mă apăr". Sînt mulţi scriitori importanţi pentru mine, importanţi pur şi simplu, cu care nu-mi amintesc nici unde şi nici cînd m-am întîlnit prima dată, şi nici cine a fost intermediarul care va fi făcut prezentările. Sînt alţii pe care îi pot plasa într-un spaţiu al întîlnirii, dar cu prea puţine elemente care să permită reconstituirea unei scene inaugurale. Ştiu sigur că pe Ana Blandiana mi-a arătat-o prima dată o colegă de facultate, în sala Teatrului Naţional, la o reprezentaţie Shakespeare cu o trupă din Anglia. Pe Şerban Foarţă l-am întîlnit tîrziu, mult după 1990, la un Tîrg de Carte - Bookarest şi, ciudat, îmi amintesc că am vorbit despre sinucigaşi. Pe inventatorul Dulapului îndrăgostit l-am întîlnit tot tîrziu, cred că la redacţia României literare, sosit de la Iaşi, dar mai mult de-atît n-aş şti să spun. Pe autoarea Dimineţii pierdute am văzut-o la Casa Scînteii tocmai devenită "a Presei Libere", nu ştiu însă cu ce prilej, iar pe Alexandru Paleologu cred că la o lansare a unei cărţi de Ştefan Baciu. Pe Noica în casa şi la iniţiativa Sandei Anghelescu, împreună cu un grup de optzecişti. Dintre colegii mei de azi, îmi amintesc că pe Dl. Dimisianu îl tot întîlneam după 1990 pe stradă, prin preajma Casei Scriitorilor, nu ne cunoşteam, dar nici nu ne ignoram cu totul, aşa că nu ştiam dacă ar fi potrivit să ne salutăm sau nu. Pe Alex. Ştefănescu l-am văzut prima dată la redacţia revistei, cînd încă nu făceam parte din ea şi-l