După mai bine de patru decenii de activitate, Gabriel Dimisianu este, fără îndoială, unul dintre cei mai respectaţi critici din arena actualităţii literare. Elementele definitorii ale scrisului său sînt lipsa de emfază, claritatea stilului, precizia interpretării dusă pînă la cele mai discrete nuanţe ale textului (o vorbă preferată a sa pare a fi "lucrurile sînt ceva mai complicate"), umorul fin, abia întrezărit şi, desăvîrşita urbanitate a tonului (nici măcar în polemici nu este agresiv, are un bun simţ al susţinerii propriilor argumente care lasă întotdeauna loc de un "bună ziua"; ceea ce nu-l împiedică însă, de fiecare dată, să facă operelor literare pe care le discută toate obiecţiile necesare). În ultima vreme acestor elemente specifice ale brand-ului Gabriel Dimisianu li se mai poate adăuga unul: o anumită melancolie înţeleaptă, manifestată prin puseuri confesive care îşi fac loc decisiv chiar şi în textele de pură interpretare critică. Aceste texte sau fragmente cu substrat memorialistic sporesc considerabil cota de interes, dar şi farmecul scrisului lui Gabriel Dimisianu.

Fragmente contemporane este, ca şi precedenta carte tipărită de Gabriel Dimisianu la editura Institutului Cultural Român, Lumea criticului, un volum compozit, reunind articole de atitudine, răspunsuri la diverse anchete literare, recenzii de carte, texte cu substrat memorialistic. La fel ca în Lumea criticului, autorul reuşeşte şi de această dată să îşi surprindă cititorii. Dacă la volumul din anul 2000 elementul surpriză a fost dat de formidabilele texte de factură confesivă, acum autorul introduce un foarte necesar capitol de istorie literară dedicat perioadei 1945-1948. Scriind acest capitol, criticul reuşeşte o dublă performanţă. Pe de o parte, realizează o izbîndă în plan personal infirmîndu-şi autodeclarata inapetenţă pentru sinteze ("Ce pot să spun altceva dec