Numeralele care desemnează numere mari pot fi folosite pentru a exprima o atitudine, o participare afectivă a vorbitorului la un fapt evoluat negativ sau pozitiv. Hiperbola numerică se recunoaşte uşor: ea recurge la zeci, sute, mii, zeci şi sute de mii, milioane, în domenii în care cifrele numite sînt greu sau chiar imposibil de atins ori de verificat. De altfel, cu cît contrastul e mai mare, cu atît e mai probabil ca exagerarea voită să indice o atitudine ironică sau ludică. Procedeul e probabil universal, dar selectarea cifrelor diferă de la o limbă la alta, de la cultură la cultură. în Puţină... aritmetică (1971), Al. Graur amintea că "aşa-numitele numere mari nedeterminate, adică numere mari care nu trebuie luate în înţelesul lor precis, ci exprimă numai ideea că e vorba de o cantitate foarte mare" erau diferite la greci (care preferau termenul indicînd "zece mii") faţă de latini (la care apăreau des "trei sute", "şase sute", "o mie" etc.). De fapt, chiar în interiorul aceleiaşi limbi, subsistemele culturale şi registrele stilistice selectează numere diferite. Variază pe de o parte nivelul cifrelor, pe de altă parte gradul de precizie al indicaţiei numerice. în română, de exemplu, nouă sute nouăzeci şi nouă e hiperbola tipică basmelor, în vreme ce o mie e forma potrivită conversaţiei banale ("ţi-am spus de o mie de ori" ); milionul e cu siguranţă cult şi modern ("un milion de posibilităţi!"), iar zecile de mii, în forma fonetică redusă - j'de mii - caracterizează registrul familiar. în basm, e drept, cifrele oscilează între o lectură figurată şi una fabuloasă, deci literală. în disputele copiilor, cifrele devin un mijloc de competiţie şi supralicitare, ţinînd deopotrivă de fabulaţie şi de performanţa lingvistică; acestea sînt vizibile în scena din Nostalgia (Mendebilul) pe care Cărtărescu o deviază înspre filosofic şi mitologic: ""Tata mi-a adus de la demons