Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despagubirile pentru toti stramutatii din Bulgaria intarzie sa apara

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 12 ianuarie 2005 ·

Romanii din Caliacra apeleaza la "Avocatul Poporului"

Prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, dupa ultimatumul germano-italian, Romania a fost fortata sa cedeze prin Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940 partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, Bulgariei * Acordul incheiat era bazat pe schimbul obligator de populatie bulgara din judetele Tulcea si Constanta cu cea romaneasca din Caliacra si Durostor * Dupa 58 de ani, Parlamentul Romaniei a aprobat Legea 9 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii tratatului * Iar dupa sase ani inca mai exista cetateni care nu au intrat in posesia banilor care li se cuveneau La 6 septembrie 1939, la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, Romania si-a proclamat neutralitatea. Dar situatia de fapt in plan politic s-a impus la scurt timp dupa eveniment si nu a lasat nici o sansa tarii de a-si mentine aceasta stare de neutralitate. Prin note ultimative, pe 26 si 28 iunie 1940, Uniunea Sovietica a fortat cedarea Basarabiei, provincie care se eliberase de sub Rusia in 1918, ca si nordul Bucovinei. Prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, dupa ultimatumul germano-italian, Romania a fost fortata sa cedeze Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei, iar in urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940 a trebuit sa renunte si la partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul, o regiune adaugata Romaniei in 1913, dupa cel de-al doilea razboi balcanic) Bulgariei. Pierderea cam a unei treimi din suprafata tarii si din populatie a cauzat o serioasa criza care a avut ca rezultat abdicarea regelui Carol II in favoarea fiului sau Mihai I, cu o zi inainte de semnarea tratatului de la Craiova si venirea la putere a generalului Ion Antonescu (maresal din octombrie 1941). Astfel, prin acest tratat, granita dintre Bulgaria si Romania revenea

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 24 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 2 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 20 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 10 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 10 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 9 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 11 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°