Eminescu: inspiratia de a muri la timp
In batrana lui carte intitulata "Cer si destin", Armand Constantinescu reconstituia dispozitia stelara din zilele de nastere ale numitilor Alecsandri, Creanga, Eminescu si Caragiale.
Si, masurand cu precizie influenta fiecarui astru asupra nativului, reiese ca abia peste 24.000 de ani grafica cerului va coincide cu cea din ziua de nastere a lui Eminescu. 24.000 de ani...
Dupa o matura chibzuinta, cred ca face sa asteptam 24.000 de ani, pentru un nou Eminescu, pentru un Eminescu intr-o noua prezentare. In Romania de azi, 24.000 de ani nici nu-ti dai bine bine seama cand trec.
Pana atunci, din snobism, din dragoste sau poate ca din dragoste pentru snobism, ne-am confectionat un tabiet de ianuarie: an de an, il impingem cu mana ferma pe Eminescu in salile de protocol ale natiunii.
Saracul Eminescu! Ce dezgustat, ce mahnit ar fi, daca i-ar ajunge la urechi osanalele noastre! Cum si-ar indesa el bumbacul in urechi! Ce mimica ar capata, daca i-ar vedea la ochi pe unii dintre laureatii premiului care-i poarta numele! Ce culoare i-ar lua sangele, daca ar citi deconturile acelui balamuc, de iesire europeana, numit - musculos, bombastic - "Anul Eminescu"!
Nu stiu de ce, dar de cate ori vine vorba despre Eminescu, imi amintesc tableta pe care Arghezi i-a inchinat-o, la 40 de ani de la moarte. Cu acea ocazie, Eminescu era felicitat calduros pentru inspiratia sa de a muri la timp: "Dar te pomenesti ca ti-ar fi trebuit 100.000 de lei ai unui asa numit premiu de poezie national. Ar fi votat impotriva ta poetii din care te-ai nascut, Goga, Minulescu si insusi Toparceanu... Bine ca ai murit, bietule, inainte de a se fi masurat cu tine gramofonul, flasneta, greierii si pitigoii."
Daca ar trai, Eminescu n-ar avea nici o sansa de a castiga "Premiul Eminescu". Poate d
