Într-un faimos articol publicat în 1903 Oratori, retori, limbuţi

Maiorescu, după ce constată că "atât oratorul, cât şi retorul şi limbutul au darul vorbirii", defineşte cele trei categorii în următorii termeni: oratorul vorbeşte pentru "precizarea unei situaţii publice, afirmarea sau combaterea unei idei, convingerea unui auditoriu; mobilul retorului este dorinţa de a trece de orator sau îngâmfarea erudiţiei sau încântarea de sonoritatea propriilor cuvinte; pornirea limbutului este de a se amesteca şi el în vorbă oriunde şi oricum. Pe orator îl stăpâneşte scopul, pe retor deşertăciunea, pe guraliv, mâncărimea de limbă. De aceea oratorul poate avea o valoare permanentă, retorul numai una trecătoare, limbutul, nici-una".

Triada maioresciană îşi are perechea în viaţa politică: aici întâlnim oameni de stat, oameni politici, politicianişti. Omul de stat este personalitatea cu vederi largi, capabilă să judece situaţiile în sine şi să înţeleagă liniile de evoluţie pe termen lung, personalitatea care în momentele cruciale, favorabile sau nu, acţionează în sensul interesului naţional, adică personalitatea care, gândind imperativele timpului, reuşeşte împlinirea cadrului politic pentru exprimarea cât mai deplină a spiritului şi vocaţiei naţionale; pentru un om de stat interesul de partid şi ambiţia personală trec în plan secundar, iar în unele cazuri se estompează în întregime. Omul politic urmăreşte exclusiv consolidarea partidului său, fără să fie preocupat decât în subsidiar de destinul naţional. În fine, politicianistul se află în treabă, urmărindu-şi interesul, fără preocupare pentru chestiuni de ordin general şi incapabil să le înţeleagă. Din rândul acestei categorii se recrutează cu precădere oportuniştii; şi ei rămân structural oportunişti chiar dacă se menţin în aceiaşi formaţie, căci statornicia lor nu este decât efect de conjunctură şi