Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitolul Justitie, negociat gresit

Publicat in Jurnalul, miercuri 12 ianuarie 2005 ·

INTERVIU In primul interviu acordat ca ministru al Justitiei, Monica Macovei vorbeste despre independenta magistratilor, presiunile politice si costurile nationale si personale care trebuie platite pentru integrarea in Uniunea Europeana. Capitolul Justitie a fost negociat prost de Romania

Monica Macovei a ajuns in fruntea unui minister care s-a angajat la o gramada de reforme pe care n-a apucat sa le faca. Un minister ale carui atributii se vor imputina simtitor. MIRUNA PASA

DIFICULTATE. Monica Macovei este pusa sa rezolve acum, ca ministru, problemele pe care le-a criticat din pozitia de lider al societatii civile Jurnalul National: Sa incepem cu cariera dumneavoastra de procuror. Care a fost cursul? Monica Macovei: Am fost procuror la Parchetul Sectorului 1, apoi la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti. Am facut un master in drept constitutional comparat la Universitatea din Budapesta si apoi in SUA. Sigur ca mintea ti se deschide, vezi extrem de multe lucruri noi si am mai facut numeroase cursuri in Europa, pe drept constitutional, pe protejarea drepturilor individuale. M-am reintors la Parchet dupa acest an de master si, pentru ca se infiintase o Directie de drepturile omului la Parchetul General, m-am dus acolo.

Pe vremea aceea era o moda, toate institutiile aveau astfel de departamente fara sa stie exact ce aveau de facut. Intr-un conflict cu procurorul general de atunci, Cochinescu, mi-am dat demisia, pe principiul "daca nu-ti dai tu demisia, o dau eu". Eu ii reprosasem incompatibilitatea cu orice reforma a justitiei. Unul dintre instrumentele pe care le-a folosit impotriva mea a fost cercetarea disciplinara pe care de fapt a declansat-o pentru ca, desi el mi-a interzis, eu am plecat trei zile la Bruxelles la invitatia Parlamentului European sa sustin o prelegere despre transparenta institutiilor in Romania. Si procurorul Bu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 35 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 14 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 19 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 53 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 35 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°