Am recitit de curând o selecţie din povestirile lui Mihail Sadoveanu, alternativ cu reflecţiile şi prozele lui Mircea Cărtărescu din volumul De ce iubim femeile. Nu există nici o similitudine, nici o intersectare între cele două lumi şi două stiluri, radical diferite. Tocmai în aceasta consta plăcerea alternanţei de lectură: în scurt-circuitarea a două modalităţi narative şi a două viziuni incongruente. M-am gândit că ar fi interesant să adresez experimental personajelor lui Mihail Sadoveanu întrebarea din titlul cărţii lui Mircea Cărtărescu.
Înainte de a răspunde, trebuie să spun câteva cuvinte despre antologia publicată de Editura Polirom, Ochi de urs şi alte povestiri. Tânărul critic Marius Chivu, din cea mai recentă serie de cronicari literari, a realizat o selecţie de douăzeci de povestiri sadoveniene, amplificând o mai veche antologie a lui Nicolae Manolescu, Zece povestiri, apărută în 1974, la Editura Minerva. Aşa se explică de ce figurează alături cele două nume, în alcătuirea noii antologii. Marius Chivu a păstrat aceleaşi criterii: pe lângă reuşita estetică, independenţa povestirilor, adică neapartenenţa lor la o construcţie consacrată, cum sunt volumele Hanu Ancuţei sau Poveştile de la Bradu Strâmb şi altele de acest fel (în jur de douăzeci). Marea pondere o deţin şi acum, ca şi în mai vechea selecţie a lui Nicolae Manolescu, povestirile din anii 1904-1922. Prima antologie reţinuse din acest interval următoarele titluri: Într-un sat, odată, În pădurea Petrişorului, O istorie de demult, Mergând spre Hârlău, Haia Sanis, Povestea cu Petrişor, Ochii ei arzători de mult s-au stâns... şi Pe Deleleu. La acestea, Marius Chivu adaugă acum: Hanul Boului, Cânele, Păcat boieresc, Înecatul, Fântâna Hazului, Fiorul, Codrul, Hoţul şi Bordeienii. Din etapa deplinei maturităţi, Nicolae Manolescu reţinuse 24 iunie (inclusă iniţial în volumul Ochi de
