Ion Iliescu s-a inscris in PSD. Un nou ciclu din istoria partidului creat in 1992 pentru a-i oferi presedintelui de atunci si spijinul parlamentar s-a incheiat. Incercarea lui Adrian Nastase de a-i succeda lui Ion Iliescu si de a transforma partidul, a esuat. Forta liderului fondator consta in impactul sau initial asupra organizatiei. Prezenta sa, fie si discreta, nu poate fi minimizata.
Inscris in PSD, partid ce se formase in 2001 prin fuziunea PDSR cu PSDR, tocmai pentru a marca o nou etapa in evolutia a ceea ce ar fi trebuit sa fie social-democratia romaneasca, Ion Iliescu readuce partidul la adevaratul sau numitor comun, liderul. Orientarea doctrinara a partidului este un subiect ocultat in dezbaterile interne din PSD de dupa alegerile din 2004.
Diferitele luari de pozitie prezentate mai mult sau mai putin coerent se raporteaza mai ales la persoane. Concurenta intre lideri, semnul dinamicii interne a unui partid, nu poate insa tine loc de viziune. Aflat la momentul evaluarilor, PSD acuza nu doar dificila adaptare la situatia de opozitie, ci si inadecvarea la noul context social.
Reforma interna simulata la sfirsitul verii trecute nu a reusit decit sa adinceasca faliile interne. Aspectul de federatie de grupuri de interese judetene sau regionale care concureaza pentru controlul organizatiei se mentine.
Cu rezultate electorale mai degraba modeste, filialele din Transilvania au incercat, prin declaratia de la Cluj, sa preia initiativa in fata atitudinilor mai putin structurate ale unor lideri judeteni si aparent izolate, precum Marian Oprisan.
Perioada de opozitie poate fi, in anumite conditii, propice reformei interne a unui partid.
Intre 1997 si 2000, PDSR a esuat in realizarea reformei interne din trei motive: sciziunea aperista care a limitat eventualul apetit pentru schimbare organizationala in f
