Emil Hurezeanu
Discutiile, speculative si deja iritate, privind posibilitatea unor alegeri anticipate actualizeaza un vechi mar al discordei.
Cine, cat si cum exercita puterea in varful piramidei statului roman? Intrebarea, de 150 de ani incoace, ramane in continuare valabila; de raspunsul gasit si aplicat depinde si azi evolutia Romaniei.
Istoricii si observatorii occidentali sunt de acord ca in viata politica moderna de la Al.I. Cuza incoace functioneaza, in perioadele scurte de democratie, un razboi intern intre partide dezbinate si conducatori mai buni sau mai rai, in cautarea permanenta a unui echilibru imposibil.
Partidele sunt mai mult orientale decat occidentale, spunea Iorga la-nceputul anilor ’30 – si situatia e inca valabila, adica au interese de grup egoiste si conjuncturale, mai mult decat ideologii precise si strategii ale interesului national,
in timp ce liderii, regi sau presedinti, oricat de bune le-ar fi intentiile si de remarcabila dotarea, cad in capcana unui model bizantin, al autoritarismului luminat sau intunecat.
Romania inregistreaza mereu esecuri cronice in procesul de modernizare, iar stabilitatea si prosperitatea societatii nu pot fi asigurate pe termen lung; suferintele cetatenilor cresc. Cum ar putea fi curmata aceasta traditie nefericita? Prin occidentalizarea partidelor si de-bizatinizarea functiei de "lider maximo"? Usor de zis, pana acum imposibil de facut.
Al.I. Cuza, domnitorul Principatelor Unite, a incercat sa reformeze tara impreuna cu boierii progresisti impotriva clerului retrograd si a marilor latifundiari. Rand pe rand a fost parasit de cei apropiati; liberalii si conservatorii s-au transformat in doua tabere belicoase, nu atat una impotriva celeilalte, cat amandoua impotriva domnitorului.
In sapte ani au fost schimbate zeci de guverne, iar Cuza, la
