Printre atatea uriase mirari ale lui ianuarie 1990, cea provocata de faptul ca urma sa realizez tocmai eu primul interviu pe care il dadea Ioan Mihai Pacepa dupa evenimentele din decembrie 1989 a fost, poate, cea mai socanta. PERSONAJUL. Ion Mihai Pacepa. Pentru unii erou, pentru al]ii tr`d`tor Ma revedeam in acel avion al companiei Austria Airlines in care paraseam Romania in ziua de 24 iulie 1985, dupa ani de hartuiala si o greva a foamei de 40 de zile, si acea imagine a unei familii imputinate de frica si incertitudini nu se potrivea deloc cu imaginea unor Ioan Mihai Pacepa si Dorin Tudoran petrecand o jumatate de zi impreuna pentru a discuta si imprima un interviu.

In cei patru ani si jumatate pe care ii traisem deja in America avusesem sansa sa aflu de la oameni demni de toata increderea nu doar in ce constasera eforturile domnului Pacepa de a trezi la realitate autoritatile americane in legatura cu Ceausescu si regimul sau criminal, dar si despre furcile caudine prin care continua sa treaca ciclic fostul sef al Directiei de Informatii Externe a Securitatii. Totusi, vietile noastre fusesera prea diferite pentru ca Dorin Tudoran sa nu aiba mai mult decat o strangere de inima impartind cu Ioan Mihai Pacepa o jumatate de zi de discutii.

Dupa politicoasele, protocolarele formule de introducere, m-am trezit - ca de atatea ori in viata - facand "ce nu se face": i-am marturisit domnului Pacepa starea mea de disconfort. S-a uitat la mine mai mult pe sub ochelari decat prin lentila lor, a zambit cu o tristete discreta si mi-a spus: "Va inteleg. E normal. Din pacate, nu avem timp acum sa discutam motivele reactiei dumneavoastra. Haideti sa incercam sa realizam acest interviu. Daca reusin, bine. Daca nu - renuntam. Daca reusim, avem sanse sa discutam si alte lucruri, altadata si pe indelete". Am reusit. Sunt si astazi bucuros ca am trecut peste