Indiferent de culoarea politica, de circumstantele obiective atenuante sau de motivatiile individuale, fanatismul ramane ceva revoltator, fie ca-i vorba de ratiuni de stat, de imperative etnic-religioase sau de "sfanta" patima omeneasca, sangeros exprimata.

Aici, da, avem, a-i da dreptate lui Sorin Toma* cand spune ca "nelegiuirile unei tabere nu sterg si nu compenseaza nelegiuirile si crimele taberei opuse". Tin minte ca, intr-o lunga discutie cu Zigu Ornea acum zece ani si mai bine, regretatul coleg de galera la Biblioteca Academiei, tot mai agasat de pasiunea colectiva fata de generatia '27, mi-a reprosat comparatia pe care o facusem intr-un articol intre asasinatele comuniste si cele legionare, respectiv Foris-Stelescu, asocieri gen Vernichescu-Patrascanu, I. G. Duca-Ytzhak Rabin s.a.m.d. La inceput, Zigu era tentat sa disculpe stanga, sa faca sumedenie de disocieri intre conjuncturi, intre forta de stat (v. Carol al II-lea si Duca) si fanatismul individual (asasinul lui Rabin) etc. Or, daca am fost de acord ca intre cazurile Vernichescu si Lucretiu Patrascanu nu e de pus semnul egalitatii, apoi la capitolul fanatizare individuala identitatea vointelor si similitudinile pana la infinitezimal sunt mai presus de orice indoiala. Totul parea OK, numai ca, brusc, aducand eu in discutie fixatia bolsevica a lui Belu Silber, cel pe care PCR-ul mult iubit l-a tinut aproape douazeci de ani in puscarii pentru ca, la urma, fostul detinut sa-si reclame statutul de membru si reprimirea carnetului rosu, replica lui Zigu a venit prompt, aparent sugubat, dar pe fond rezolut: "asta-i altceva. Belutu era, vorba lui, cazut la partid". Si ce, am sarit eu atunci, astfel totul devenea scuzabil?

Aceeasi nedisimulata si necrutatoare revolta o am si acum, in fata evocarilor lui Sorin Toma, alt fericit de reprimire! Oricat am incercat sa inteleg neutru,