Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multi angajati la Casa Judeteana de Pensii

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 16 ianuarie 2005 ·

•Dosarele de pensie evaluate ar putea fi terminate pana in luna aprilie a acestui an •Acest lucru poate fi realizat doar prin suplimentarea masiva a personalului de la CJP Iasi

In urmatorul interval de timp, Casa Judeteana de Pensii (CJP) Iasi ar putea sa mai angajeze un numar, deocamdata necunoscut, de personal, pentru finalizarea procesului de evaluare a dosarelor de pensie care trebuie efectuata pana in luna aprilie. Acest lucru vine dupa ce, cu doua luni in urma, personalul CJP Iasi a crescut cu 20 de angajati, insa chiar si in aceste conditii, numarul acestora s-a dovedit a fi insuficient comparativ cu volumul de 105 mii de dosare care trebuie studiate si evaluate in vederea recalcularii. Astfel, CJP Iasi ar putea sa mai angajeze cu contract, un numar de personal care a fost calculat pana in prezent doar la nivel national. Pana in acest moment au fost evaluate peste 6.500 de dosare, urmand ca impreuna cu noii oameni acest proces sa fie accelerat. Evaluarea dosarelor de pensie ale pensionarilor care au intrat in drepturi pana la data de 1 aprilie 2001 a inceput in luna octombrie 2004, urmand ca primele persoane care vor primi pensiile marite sa fie acei pensionari care au intrat in drepturi pana la data de 1 ianuarie 1980, in numar de aproximativ cinci mii per total judet. Totodata, conform evaluarii dosarelor, pensiile acestora pot creste cu sume de la 10 mii lei, la doua milioane lei. In acelasi timp, procesul de evaluare a dosarelor ale caror drepturi au fost stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 a ajuns la numarul 6.700 si anul 1982, din totalul de aproximativ 105 mii dosare. Procesul de evaluare a acestor dosare este baza recalcularii, avand in vedere sistemul nou aplicat in stabilirea cuantumului pensiei. Recalcularea pensiei se realizeaza in functie de anul inscrierii, in baza elementelor existente deja in dosarul de pensionare. In

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 54 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 40 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 40 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°