Uneori, creatorii de opere artistice ard lungă vreme la foc mocnit până când din talentul lor se naşte lucrarea de artă.
Dar la unii creatori inspiraţia izbucneşte nestăpânit, ca un fulger, harul lor dă pe-afară şi scânteierea talentului face ca opera să răsară surprinzător de grabnic. Un astfel de creator cu preaplin de talent este Adrian Păunescu. Dar iată o întâmplare de semnificaţie. Cenaclul Flacăra dădea un spectacol la Galaţi. Ca de obicei, se umpluse stadionul. Cum îşi făcuse obiceiul, Adrian Păunescu invită pe podiumul pe post de scenă orice spectator care crede că are talent, dându-i posibilitatea să cânte la microfon. Îşi ia inima-n dinţi şi un tânăr profesor de sport de la o şcoală din Galaţi, care cântă chiar frumos. Numele lui este Vasile Şeicaru. "Du-te acasă şi pune nişte îmbrăcăminte într-o geantă, fiindcă din clipa asta faci parte din Cenaclul Flacăra, iar mâine avem spectacol la Constanţa." A doua zi, în autocarul ce transporta cenacliştii, Adrian Păunescu spune: "Să vină cineva lângă mine să-i dictez o poezie, o fac chiar acum, iar tu, cel nou, să compui muzica, fiindcă începem spectacolul cu această piesă în premieră".
60 DE KILOMETRI. Harul lui Păunescu nu se dezminte, poezia se naşte în 20 de minute. Şeicaru, intimidat, se retrage în fundul autocarului cu strofele purtând cerneala încă neuscată şi începe să inventeze o melodie pe aceste versuri. Se străduia să găsească linia melodică când îl chemă poetul: "Hai, mai repede, eu am scris versurile în 25 de kilometri şi tu nu nimereşti melodia în 60 de kilometri, grăbeşte-te, că ajungem la Constanţa!". A mai ciupit strunele chitarei Vasile Şeicaru şi a finalizat melodia chiar când a început spectacolul. Adrian Păunescu anunţă pe stadionul din Constanţa că Cenaclul începe cu un cântec în premieră, după care îi face semn lui Şeicaru să vină la microfon. Dar mai bine
