Nicu Alifantis a fost arătat cu degetul pentru că a cântat "Trăiască România". El susţine că este doar un cântec despre ţară.
A debutat în Cenaclul Flacăra în '74, adus pe scenă de prietenii săi Gelu Colceag şi Gabi Encec. A fost dragoste la prima vedere din partea publicului. Era în armată pe atunci, iar succesul la public l-a determinat să mai sară gardul unităţii militare pentru a participa la spectacole. Drept urmare, de câteva ori a primit zile de de arest. "Aveam un caporal oltean pe care, ţin minte şi acum, Deliu îl chema. De câte ori mă vedea mă lua pe un ton ironic: «A venit domnul artist...»", povesteşte, amuzat, Nicu Alifantis. Cântăreţul nu a prins perioada în care spectacolele durau mai puţin de patru ore. "În '75 a urmat un turneu foarte lung pe Litoral şi, practic, de acolo a început nebunia. Deja se cânta pe stadioane". Încă nu se punea problema impunerii anumitor poeţi, ori a interpretării unor piese. Abia mai încolo, uşor-uşor, s-au schimbat lucrurile. "Eu am prins şi perioada în care el era mult mai deschis în ceea ce priveşte poezia românească şi străină. Eu am cântat, de exemplu, o traducere după Edgar Allan Poe şi o alta după Esenin".
ÎNTRE CIOCAN ŞI NICOVALĂ. Dragostea pentru teatru şi-a spus cuvântul. Astfel că, în '79, Dinu Săraru l-a angajat pe Nicu Alifantis la Teatrul Mic. Chiar dacă Adrian Păunescu voia să ştie ce fac oamenii lui şi în afara spectacolelor, Alifantis nu "i-a dat raportul". "Nu aveam de ce să-i cer voie lui Păunescu să fac una sau alta în timpul meu liber. Existau nişte oameni, printre care şi eu, care căpătaseră un statut privilegiat de seniori ai cenaclului." Cu timpul, însă, Alifantis nu a mai reuşit să facă faţă celor două activităţi. "Eu deja eram între ciocan şi nicovală, pentru că Dinu Săraru şi Păunescu erau foarte buni prieteni. Săraru îmi spunea: «Tu vii la mine, la teatru! Mai l
