Bine cunoscutul obicei al englezilor de a paria ar pali daca, in loc de agentiile loto, am avea si noi atit de multe birouri de pariat. Ceva ma face sa cred ca am intra intr-o era in care placerea mizatului ar insufleti tot natul dimprejurul Carpatilor. Toti romanii ar paria la meciul Iliescu-Nastase. Fiecare are o parere.

Cistiga nea’ Nelu, cel care nu ia nici o decizie si lasa lucrurile sa lunece pina cind scopul ii poposeste in brate? Sau Adrian Nastase, cel care a devenit un fel de tinta? Toata lumea vrea sa-i numere ouale strinse de pe urma guvernarii! Am putea spune ca meciul a inceput de indata ce intemeietorul PSD-ului a primit hirtiuta care ii atesta membria. In fapt, lupta surda nu face decit sa continue.

Ea s-a declansat cu mult inainte, in zilele in care dezinvoltul premier al Romaniei, lingind diverse inghetate prin Europa, era sigur de maretul sau viitor politic. Drept care, intre doua plimbari sau privatizari de mare succes, mai scapa o ironie la adresa tatinelui sau politic.

Iar acesta, socat de tupeul si abilitatile vlastarului de Tartasesti, inghitea neputincios in sec si jura in sine razbunare. Nesfirsita tatonare a celor doi n-a facut decit sa sporeasca miza meciului. S-a tot aminat si s-a tot aminat pina cind, dupa pierderea cursei prezidentiale si a puterii, nu mai putea fi evitat.

Urmeaza meciul meciurilor, zic romanii cu gindul la batutele lui Doroftei. Printre dinti sau prin intermediari (chibiti, antrenori, masori, baieti de gasca), cei doi isi trimit sageti. Adrian Nastase i-a transmis lui Iliescu, saptamina trecuta, ca va fi “mereu presedinte fondator”. Adica un fel de umbrela mare si frumoasa.

Ion Iliescu i-a raspuns cu o propozitie moralizatoare, scapata ca din intimplare. Dar toata lumea stie ca batrinul activist a vorbit cu privirea fixata pe buzunarele adversarului sau.

La Clu