Leacurile padurii.
Medicamente proaspete, de sezon
Fara a tine seama de capriciile si paradoxurile acestei ierni, care pare ca nu poate sa-si intre in drepturi, lipsindu-ne de ninsori si zapezi, natura isi urmeaza netulburata tainicul sau curs. In aparenta lor incremenire, copacii isi dezvolta mugurii care vor erupe in primavara, in vreme ce radacinile acumuleaza intruna seve, pentru anotimpul exploziei vegetale. In padurile de la munte, brazii si pinii secreta acum, spre sfarsitul lui ianuarie, maximumul de uleiuri aromate si volatile - care ii vor ajuta sa treaca cu bine prin iarna. Dincolo de incremenirea aparenta a anotimpului, lumea vegetala are "abilitatea" de a se mentine intr-o continua transformare, mereu atenta la primejdiile din exterior. Din acest proces continuu de adaptare si de transformare a plantelor rezulta si o multitudine de remedii puternice, pe care noi, oamenii, le putem folosi pentru a ne ocroti sanatatea. Doua dintre ele, rasina si cetinile de brad - sunt cele mai accesibile medicamente vegetale proaspete ale acestui sezon.
Unde gasim si cum recoltam rasina
Rasina de brad se acumuleaza pe trunchiul arborelui, acolo unde acesta a fost ranit, ea avand un rol de dezinfectant si de cicatrizant. Ca atare, o vom putea recolta de pe orice traseu turistic montan, deoarece - veti vedea - in aceste zone, brazii sunt, din pacate, adesea scrijeliti si au scurgeri mari de rasina.
Rasina se desprinde de pe trunchi cu ajutorul unui cutitas, doar de acolo unde stratul este gros si nu mai este nevoie sa razuim trunchiul, pentru a nu-l rani in plus si pentru a nu lua si bucati de scoarta, care ulterior ne vor deranja in procesul prepararii. Rasina se poate depozita in pungi de plastic, dar nu mai mult de cateva zile, deoarece le va dizolva, sau in cutii metalice, in cazul in care vrem sa o tinem o perioada mai