Presedintele Traian Basescu s-a oferit sa le tina lectii despre Marea Neagra In ciuda agendei sale incarcate, presedintele Traian Basescu a reusit sa fie prezent, ieri, la festivitatea de deschidere a cursurilor Colegiului National de Aparare (CNAp). Alaturi de seful statului s-au aflat, printre altii, ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, ministrul Educatiei si Cercetarii, Mircea Miclea, seful Statului Major General, gen. Eugen Badalan, si rectorul Universitatii Nationale de Aparare, gen. Mircea Muresan. CNAp functioneaza in cadrul Universitatii de Aparare si reprezinta cea mai inalta forma de invatamant politico-militar din Romania. Colegiul s-a infiintat acum 13 ani, cu o grupa de 20 de cursanti, si este din ce in ce mai solicitat, ajungand sa aiba acum, la seria a XIV-a, 160 de oameni. Nici macar introducerea de taxe de scolarizare, de cate 590 de dolari, nu i-a descurajat pe cursanti. Seria a XIV-a are o structura eterogena, cu reprezentanti ai tuturor mediilor sociale. Dintre cei 160 de cursanti, doar 20 provin din Ministerul Apararii Nationale. Printre cursanti se numara consilierul de stat la Cotroceni Marius Amzulescu, purtatorii de cuvant ai PSD, Titus Corlatean, si PNL, Dan Stefan Motreanu, iar PRM l-a trimis la Colegiu pe Bogdan Ghitulescu (fiul cunoscutului om de radio Ion Ghitulescu). Printre jurnalistii-cursanti se numara Robert Turcescu, de la Realitatea TV. Ministerul Justitiei l-a trimis, printre altii, pe Nicu Jidovu, controversatul presedinte al Judecatoriei Sectorului 1. Din lumea afacerilor au venit la Colegiu Mircea Filipoiu, presedintele Bursei Romane de Marfuri, Nicolae Danila, presedintele BCR, Maricel Popa, presedintele firmei Tehnoton Iasi, Gheorghe Florea, patronul fabricii de bere Bragadiru, si Nawaf Salameh - cetatean roman de origine siriana, patronul fabricii de coniac Alexandrion. Seria a XIV-a a Colegiului are printre cursa