Minerii si-au primit, la timp, salariile, iar cei care mai au de luat bani ii vor incasa cel tarziu astazi, intrucat asa sunt fixate zilele de salariu, a declarat, ieri, Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului.
"Nu exista nici un fel de problema cu salariile, asa cum am afirmat si la sfarsitul saptamanii trecute, asa cum au spus si reprezentantii companiilor nationale sau ai sindicatelor. Suntem in grafic. O parte dintre companii au ziua de salariu astazi (n.r. - ieri), altele care dau salariile maine (n.r. - astazi). Nu exista intarzieri in primirea banilor de catre salariati", a afirmat Seres.
Ion Popescu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale Meridian, a confirmat faptul ca membrii sindicatelor afiliate la organizatia pe care o conduce au incasat salariile la timp.
Seres a precizat ca, desi subventiile aferente sectorului minier nu au fost inca aprobate, salariile vor fi asigurate prin alocarea unor fonduri echivalente cu a douasprezecea parte din bugetul stabilit pentru anul anterior, conform legislatiei in vigoare. Ministrul a afirmat ca bugetele companiilor din subordinea Ministerului Economiei si Comertului (MEC) vor fi aprobate pana la sfarsitul acestei luni.
Alt imprumut de la Banca Mondiala pentru "solutii alternative"
In ceea ce priveste platile compensatorii pentru cei 5.100 de mineri care urmeaza sa fie disponibilizati in cursul acestui an, Seres a aratat ca fondurile necesare vor fi acoperite dintr-un imprumut de la Banca Mondiala de 120 de milioane de dolari, din care 60 de milioane de dolari vor fi folosite pentru plati compensatorii, iar restul pentru programe alternative de reconversie profesionala.
Ministrul nu a stiut sa precizeze cati bani vor fi pusi de la buget pentru disponibilizari. Seres a declarat, insa, ca se va implica personal in cautarea unor solutii alternative pentru disponibilizat