Nichita DANILOV
Talpi. Sotronul (Vol. 1)
Editura Polirom, Iasi,
2004, 250 p.
De cite ori ma aflu in preajma lui Nichita Danilov imi vine in minte, negresit, o cunoscuta expresie americana: „A penny for your thoughts“. Adica, in traducere libera: „Ce n-as da sa stiu ce gindesti“. Expresia mai degraba impenetrabila a omului genereaza o astfel de reactie. Cu fata strabatuta de o seninatate inextricabila, inveselita in rastimpuri de cogitatiuni secrete (chiar si atunci cind merge pe strada), Nichita Danilov pare conectat in permanenta la un motor intelectual producator de revelatii, ce functioneaza dupa regulile utopice ale unui veritabil perpetuum mobile renascentist. Abstras, extrem de parcimonios cu vorbele (pina la limita experimentului taciturn), niciodata grabit sau agitat, laboriosul poet al „arlechinilor“ scrie, prezumtiv, neincetat, pina si in momentele in care dialogheaza banalitati cu amicii. Are un aer gogolian, de individ egal cu sine, complet impasibil la ritualurile de superficialitate ale lumii care il inconjoara. Propriile-i meditatiuni ii tin loc si de spectacol diurn, devenind adevarata lui materia mundi. In forul sau interior, Nichita Danilov are, de fapt, structura de prozator si ma bucur ca ultimii ani au scos la iveala, si pe piata cartii, acest mister ontologic al scriitorului, rezervat in trecut numai privirilor exegetice exigente, dispuse sa-l descifreze dincolo de complicatele arhitecturi de semiotica (aparent) lirica. Intr-adevar, anatomistul „urechii de cirpa“ scrie proza de mai mult timp si insist asupra ideii, intrucit receptarea lui in lumea critica s-a facut (prin prisma majoritatii volumelor publicate pina astazi), in mod insistent, ca poet.
Totusi, si in poezie – si ma refer aici la textele poetice ale autorului de dinainte de 1989 –, un recenzent atent putea observa, la nivelul stratu
