Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Functionarilor publici din Dolj le tremura scaunele sub ei

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 ianuarie 2005 ·

Conform spuselor presedintelui SAP Dolj, Primaria Craiova vrea sa angajeze personal fara acordul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici „Functionarii publici incep sa aiba serioase motive de ingrijorare, luind de bune prezicerile fostului presedinte al Agentiei Nationale a Functionarilor Public, Victor Orban, care a anuntat ca se va face curatenie in rindul functionarilor publici pe motive politice“, a declarat duminica, intr-o conferinta de presa, presedintele Sindicatului din Administratia Publica (SAP) Dolj, Ringo Damureanu. Acesta a precizat ca functionarii se tem ca principiul stabilitatii pe post, inscris in statut, nu va fi respectat intocmai. Damureanu a declarat insa ca sindicatul nu se opune ca functionarii care vor fi dovediti corupti sa-si paraseasca posturile pe care le ocupa in prezent. Nici ceilalti bugetari, care nu sint functionari publici, nu au prea mari motive de bucurie. Desi sint cei mai prost platiti slujbasi ai statului, personalul contractual din administratia publica asteapta de doua luni ca guvernul sa le mareasca salariile in 2005. „Dupa ce am negociat cu fostul guvern o crestere de 22%, in doua transe, pe anul 2005, se pare ca actualul executiv, prin declaratiile din ultimele zile, incearca sa traga din nou acest procent catre 12%, cum propusese si guvernul PSD“, a declarat presedintele SAP Dolj. Damureanu considera totodata ca intentia Primariei Craiova de a-si suplimenta numarul de angajati din aparatul propriu nu are girul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. „Chiar daca vor fi platiti din fondurile primariei, nu stim pe ce baze vor fi angajati functionarii publici, atita timp cit ANAF nu si-a dat acordul in acest sens“, a precizat presedintele SAP Dolj. Sindicatele din Administratia Publica Dolj ar putea deveni din nou membri deplini ai BNS. „Intrucit cei cinci paralamentari ai BNS au demisionat din PRM, vom cere Uniunii

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 18 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 49 minute
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 44 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 9 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°