Recunoscut unanim ca izvor de inspiraţie al poemului Epigonii, nu înseamnă că Lepturariul... este singurul. Vrem să propunem ipoteza altui izvor, legat de momentul blăjean al biografiei eminesciene, de importanţă secundară, nu lipsit de însemnătate totuşi. Este vorba de cartea lui Timotei Cipariu, Elemente de poetică, metrică şi versificaţiune, Blaj, 1860.

Lectura manualelor de poetică era una din preferinţele lui Eminescu în timpul popasului blăjean; unul din prietenii blăjeni ai poetului îşi aminteşte că, prin a doua jumătate a lunii septembrie, "pentru ultima oară când a venit la mine, l-am văzut plângând... Ce a avut, ce n-a avut nu ştiu, destul că în semn de recunoştinţă, mi-a donat toată averea sa, care a constat din Lehrbuch der Poetik... von Dr. Friederich Beck, München, 1862". Cufundat în cugete se pune la masă, apucă o peană şi pe foaia albă din această carte scrie următoarele: Spre suvenire fratelui Gregoriu Dragoşin. M. G. Eminescu din Ipoteşti: "Dacă vreodată, în lunga-ţi cale...", o poezie-dedicaţie, reprodusă în ediţiile critice Eminescu (Perpessicius, D. Murăraşu, Gh. Bulgăr), una din puţinele dovezi materiale ale trecerii poetului prin oraşul de la îmbinarea Târnavelor.

Tot un manual de poetică, un fel de "iniţiere în poetică" cu foarte docte referiri la speciile poeziei lirice, la felurile de ritm şi rimă, cu exemplificări din poezia latină îndeosebi, dar şi din cea italiană, franceză, germană şi română este cartea lui Timotei Cipariu. Un exemplar din această "poetică" cipariană a aparţinut lui Eminescu, dăruit poate chiar de Pumnul, şi poetul l-a luat cu sine în drumul spre Mica Romă. Pe acest exemplar avem semnătura "M. Eminescu, Bl(aj) 1866". Iscălitura poetului nu are încă ondulările atât de graţioase din cunoscuta semnătură de mai târziu, dar are liniile aceleiaşi admirabile caligrafii eminesciene. Cunoscând obice