Programul de constructie a locuintelor prin Ordonanta 19 va fi continuat si in acest an. Conform unui bilant prezentat de presedintele Consiliului Judetean, "anul 2004 ne-a situat pe locul I la constructia de locuinte prin ordonanta 19. Avem realizate printr-un program mai amplu un numar de 840 apartamente dintr-un total de 1038.
Pentru anul 2005 sunt bani mai putini, circa 30 miliarde lei, bani pe care nu i-am primit inca". Pentru 2005 este preconizata darea in folosinta a Blocului 18 si a doua scari din Blocul 24. Gheorghe B. Stancu a precizat ca sunt foarte multe cereri dar important este ca tinerii raman cu o locuinta in niste conditii avantajoase".
Acestia trebuie sa plateasca un avans de 10% din valoarea contractului iar dobanda este de 5% la lei/an. Subventia acordata de statul roman, in functie de salariul mediu pe familie, este intre 5-30%. "Important este sa lasam la o parte partidele, orgoliile personale si sa actionam in interesul brailenilor.
Consider ca relatia mea cu primarul Constantin Cibu va fi una amicala si una care va aduce putine cheltuieli pentru braileni in achizitionarea unei case" a declarat in final presedintele Consiliului Judetean. Programul de constructie a locuintelor prin Ordonanta 19 va fi continuat si in acest an. Conform unui bilant prezentat de presedintele Consiliului Judetean, "anul 2004 ne-a situat pe locul I la constructia de locuinte prin ordonanta 19. Avem realizate printr-un program mai amplu un numar de 840 apartamente dintr-un total de 1038.
Pentru anul 2005 sunt bani mai putini, circa 30 miliarde lei, bani pe care nu i-am primit inca". Pentru 2005 este preconizata darea in folosinta a Blocului 18 si a doua scari din Blocul 24. Gheorghe B. Stancu a precizat ca sunt foarte multe cereri dar important este ca tinerii raman cu o locuint