Era întuneric, dar simţeam că uşa e mai aproape decât apreciam în acel moment. Am întins braţul şi am pipăit-o. S-a deschis de la sine cu scârţăitul metalic binecunoscut. În bibliotecă, lumina roşiatică difuză amesteca fumul într-o inefabilă perdea. Un patefon îndepărtat răspândea întrerupt şi cam hârâit ceva din Wagner, bineînţeles.

- Pesemne e adevărat! exclamă dracul bibliotecar apărut instantaneu din perdeaua de fum, arătându-se preocupat să-şi şteargă lentilele ochelarilor cu pămătuful de fire din capătul cozii.

- Ce anume? am întrebat mascându-mi tresărirea.

- Se spune că hoţul se întoarce mereu la locul cu pricina.

- A, asta! V-am avertizat că întâlnirea noastră nu va fi confidenţială. Şi apoi, prevenirea unei nelegiuiri e acelaşi lucru cu recunoaşterea unei vine. Dacă nu chiar mai mult. Pot fi iertat măcar pe jumătate? am plusat eu recăpătându-mi stăpânirea de sine după sperietura de mai devreme.

- Aici nu avem căderea să iertăm, dar situaţia e clasică. Aţi furat câteva idei şi sunteţi pasibil cu Cercul plagiatorilor. Nimic neobişnuit: unii văd Idei, alţii le "întrebuinţează". Chipurile!

Ah, intelectualii! Aici nu ne-au plăcut niciodată. Sunt complicaţi şi veşnic nehotărâţi, oftă dracul în timp ce se plimba afectat printre rafturile bibliotecii al cărui curent împrăştiase fumul.

- Credeam că aveţi o idee mai înaltă despre literatură, dle Diavol cu ochelari! Aţi auzit de "anxietatea influenţelor"? Spuneaţi că l-aţi citit pe Borges. Poate că e nevoie să vă reamintesc: "Deşi există sute, ba chiar mii de metafore disponibile, toate pornesc de la câteva modele simple, aşadar ori de câte ori recurgem la un model, altele sunt variaţiunile." Altfel spus şi mergând mai departe, nu sentimentele, emoţiile sau ideile constituie obiectul unui plagiat, ci întrebuinţarea lor cu e