Data naşterii materializează aleatoriul pur, deoarece nimeni nu şi-o poate decide: te naşti cînd te naşti, consecinţă a unui act petrecut în afara ta, despre care n-ai fost consultat şi pe care nu-l mai poţi schimba. Ordin irevocabil emis de o instanţă supremă! Acest fapt petrecut în afara voinţei tale îţi condiţionează însă viaţa de o manieră dramatică şi stranie. în Europa secolului al XX-lea, cîţiva ani mai devreme ori mai tîrziu, cîţiva kilometri mai la Est sau mai la Vest - şi viaţa ta arăta cu totul altfel decît cea a fratelui tău, născut cu zece ani mai devreme ori în altă parte a bătrînului continent.

În România ultimei jumătăţi de secol, ţară ce a avut sinistrul privilegiu de a reprezenta terenul unor experimente sociale absurde şi criminale, cîţiva ani mai mult sau mai puţin au plasat deseori individul în infern ori într-o zonă oarecum acceptabilă. Diferenţa de doar o generaţie (7-8 ani) a salvat sau a nenorocit destine; ea te-a plasat într-un grup de vîrstă fără nici o şansă ori într-unul care putea profita, măcar parţial, de anii unei "liberalizări" urmate în mod inevitabil de un nou "îngheţ".

Pare riscant să declari o generaţie "fericită", pentru că fericirea este infinit mai discutabilă decît ratarea sau decît sacrificiul: global, generaţiile se simt mai degrabă sacrificate decît favorizate. Dar nu încape îndoială că generaţia de intelectuali români formată în ultimii ani ai comunismului şi ajunsă la maxima dezvoltare imediat după Revoluţie constituie o generaţie privilegiată; ea a văzut ce înseamnă teroarea, s-a autodefinit prin opoziţie faţă de opresiunea politică şi apreciază la justa lor valoare avantajele libertăţii. Nu întîmplător de cel puţin două decenii încoace aşa-numiţii "optzecişti" fac mereu să se vorbească de ei.

Simpla apartenenţă la generaţie trebuie să-şi alieze însă talentul şi cultura. C