Parchetul National Anticoruptie verifica, in aceasta perioada, legalitatea unor hotarari emise de Consiliul local al municipiului Tulcea, privind repartizarea unor locuinte, din cauza ca 16 preoti ar fi beneficiat de apartamente, ilegal.
„Au fost chemati la Constanta functionari ai Primariei care si-au asumat raspunderea privind repartitiile unor locuinte in Cartierul Tineretului, iar noi am prezentat, conform legii, actele necesare derularii ancheteiâ€Â, a declarat Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea.
El a mai spus ca in decembrie, 2003, cand s-au repartizat apartamentele construite prin Agentia Nationala a Locuintei (ANL) in Cartierul Tineretului, opozitia din Consiliul local de la acea vreme a refuzat aprobarea hotararii, Constantin Mocanu, fostul primar si Viorel Nutu, fostul secretar al primariei asumandu-si responsabilitatea deciziei.
Potrivit aceleiasi surse, refuzul unor consilieri locali de a aproba hotararea privind repartizarea unor locuinte pentru 16 preoti a fost motivat de existenta unor suspiciuni referitoare la favorizarea persoanelor respective in detrimentul unor tineri care se confruntau cu grave probleme sociale.
Preot cu vila si doua apartamente
Suzan Mehmet, redactor la cotidianul local Obiectiv, a vorbit cu unul din cei 16 preoti care au beneficiat de locuinte in Cartierul Tineretului, Remus Dorobantu, paroh al unui locas de cult din municipiu, care a recunoscut ca in vara anului trecut a inceput constructia unei case cu etaj, pe un teren care ii apartine.
"Da, terenul este al meu, inca din anul 1999 sau 2000, nu mai tin minte. Constructia am inceput-o abia in vara anului trecut, deci dupa ce mi s-a repartizat apartamentul de la ANL. Mama mea s-a imbolnavit si a trebuit sa o aduc la Tulcea. Am vandut apoi proprietatea parintilor si in vara, m-am apucat de construc