Istoria postdecembrista a unicului producator national de tigarete intriga. Cu o piata avuta la picioare, in care puteai dicta jocul, chiar si in conditiile concurentei exercitate de companiile multinationale, cu o retehnologizare de ultima ora cap-coada, statul investind masiv, garantand credite de 100 de milioane de dolari, la ora actuala SNTR face doar figuratie, cota de piata gravitand undeva la 15 la suta. De unde privesti aceasta afacere, totul duhneste. Din ruinele SNTR, atatea cate au mai ramas, razbate un strident damf de mahoarca. Legalitatea in acest caz nu a contat, dovada ca nimeni nu a fost tras la raspundere pentru tunul dat Tutunului Romanesc. Vinovatii sunt cunoscuti, dar ei isi vad linistiti de treaba. Practic, artizanii au fost doi, si anume legislatia in materie de privatizare si fiscala si compania omului de afaceri Ioan Niculae, Interagro. Sa incepem cu un cadru general. SNTR era prea puternica pentru companiile multinationale care intrasera timid pe piata romaneasca. Segmentul tigarilor populare si al celor de calitate medie purta marca "made in Romania". Diferentele de preturi inclinau decisiv balanta in favoarea SNTR. Trebuia ca cineva sa intervina si a intervenit surprinzator, in ciuda faptului ca in orice tara care se respecta productia autohtona este protejata prin parghii legale care sa nu afecteze climatul concurential. La noi a fost invers. Ministrii acelor vremuri au decis sa ofere facilitati fiscale importante multinationalelor (5 ani de scutire a impozitului pe profit si scutirea totala la plata taxelor vamale la importul de materii prime). Efectul a fost dezastruos atat pentru SNTR, cat si pentru cultivatorii romani de tutun. In timp ce in Polonia, de exemplu, regula de baza pentru obtinerea licentei de productie era si este achizitionarea de minimum 50 la suta din necesar de tutun cultivat in acea tara, in Romania s-au deschis port