Îndată după trecerea Dincolo a lui Tudor Vianu şi după apariţia volumului întâi al ediţiei, "redacţia" editurii a dat primul semnal de începere a carnavalului saltimbancilor impostori cu costume şi măşti de filologi, cărora, în furiile dansului, li se va mai zări, pe ici pe colo, câte o goliciune de minte, carnaval pus la cale mai de mult şi prevestit mai întâi prin refuzul mut al editurii de a da la cules proiectul ediţiei şi de a-l include în volum la locul hotărât de Tudor Vianu şi de mine. Al doilea semnal a fost dat prin eliminarea numelui meu de la finele Notei asupra ediţiei (cf. A. I. Odobescu, Opere, 1, ed. acad. cit., pp. 10-23). Această eliminare efectuată fără să fi fost cel puţin anunţat telefonic, mă expropria, în cel mai autentic stil bolşevic, de toate drepturile de autor cuvenite, morale şi materiale. Aceste drepturi mi se cuveneau atât pentru textul propriu-zis al "notei", cât şi, mai cu seamă, pentru stabilirea normelor de transcriere filologică a tuturor textelor şi variantelor din ediţie. Această expropriere bolşevică şi, aş spune, aducându-mi aminte de o redactrice, cu evidentă duşmănie, nemotivată decât, poate, de "ura de clasă" pe care mi-o nutrea, a deschis dreptul (ca să zic aşa) la furturi şi furtişaguri ale rezultatelor travaliului meu filologic de câţiva buni ani pe toate textele lui Odobescu, la furturi şi furtişaguri din priceperile mele profesionale, toate devenind, pe cale bolşevică, ale Nimănui. Fiind ale Nimănui sau ale Oricui, acele drepturi materiale şi morale puteau să fie însuşite, folosite şi modificate de Oricine după Orice bun plac al Oricărui intrus nepriceput sau al Oricărui potlogar pseudo-intelectual ori pseudo-filolog, mai pe scurt, al Oricărui "tovarăş bun, de-al nostru", impostor. După cum s-a şi întâmplat. Am avut de-a face cu o situaţie de furt intelectual (îl numesc, totuşi, aşa, dar, mărturisesc, am scris ulti