La un an si jumatate dupa agresarea jurnalistului Ino Ardelean, de la “Evenimentul zilei”, procurorii se pling ca probele sint insuficiente. Au aparut insa informatii potrivit carora s-ar fi incercat “fabricarea” unui agresor.
Sub protectia anonimatului, unul dintre “infractorii de serviciu” din Timisoara povesteste ca i s-a propus un tirg: “Il iei asupra ta pe ziarist si scapi”, i-ar fi indicat oamenii legii.
Primele indicii ca anchetatorii incearca, sub presiunea opiniei publice, sa scoata un vinovat in dosarul lui Ino Ardelean au aparut vara trecuta. Avocatii unor recidivisti au aflat atunci de la clienti ca acestora li s-ar fi propus sa-si asume si agresiunea asupra jurnalistului. Primul dintre ei a fost Cristian Salagarov, un celebru spargator de locuinte, care a evadat apoi spectaculos.
Colegii de celula ai acestuia spun ca, o vreme, politistii i-au satisfacut lui Salagarov toate pretentiile, insa recidivistul s-a razgindit.
Intra pe fir seful de la “Doi s'un sfert”
Un alt tinar, caruia ii vom proteja intimitatea, ne-a povestit presiunile la care a fost supus dupa o intrevedere cu Vasile Staicu, seful Serviciului de Informatii si Protectie Interna (fosta “Doi s'un sfert”) din cadrul IPJ Timis. “In perioada respectiva s-a dat drumul la ascultat toate telefoanele. Era ordin de la Bucuresti sa ne asculte pe toti, ca sa se afle cine are legatura cu ziaristul”.
Barbatul spune ca, la un moment dat, Staicu i-ar fi pus in fata o coala de hirtie, sugerindu-i sa declare ca el l-a batut pe Ino Ardelean. “I-am spus: Cum e hirtia, asa o sa ramina, adica alba”, afirma tinarul. Seful SIPI, Vasile Staicu, nu a raspuns ieri la telefon pentru a-si preciza punctul de vedere.
“Dosarul Ino Ardelean” a fost transferat luna aceasta la Serviciul de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism