"Cred ca nu este problema FMI sa ne dea sfaturi ce program sa punem in aplicare sau nu. (...) Nu FMI face politica economica a Romaniei, ci Guvernul Romaniei". Aceasta declaratie a primului-ministru, pe care multi ar putea sa o considere una curajoasa - i-a zis-o, dom'le, Tariceanu lu' FMI! -, este doar un inutil fault la arbitru.
Dupa un model pe care speram sa il consideram istorie, Tariceanu nu a rezistat tentatiei de a mai culege ceva capital politic, avand in vedere ca in discutie era subiectul delicat al cresterii pensiilor.
Insa, raspunzandu-i in acest fel reprezentantului FMI, Graeme Justice - care declarase cu o zi inainte ca ar fi de dorit sa se amane majorarea pensiilor in acest an deoarece "situatia fiscala nu o permite, fiind luate deja prea multe decizii care afecteaza bugetul in acest an" -, Tariceanu a scapat din vedere ca isi umfla muschii, de fapt, la avocatul Romaniei in fata Uniunii Europene, cu care,
prin aprilie, ne pregatim sa batem palma pentru integrarea in 2007. De altfel, cu numai cateva zile inainte, chiar primul-ministru declarase ca Romania va mai fi asistata de FMI inca vreo doi ani de acum incolo. "Din acel moment (adica peste doi ani, si nu din ianuarie 2005 - n.n.
), Romania nu va mai avea nevoie de asistenta din partea Fondului pentru realizarea programelor de reforma si restructurare". In ciuda cifrelor frumoase pe care le raportam de vreo patru ani incoace la inflatie, crestere economica, PIB, somaj etc.
, Romania are in acest moment nevoie mai mult ca oricand nu de banii de la FMI, ci de girul acestuia pentru reforma economica pe care Guvernul Tariceanu intentioneaza sa o puna in practica.
Intentia noului guvern de la Bucuresti de schimbare a politicii pasilor marunti si prudenti cu o politica de reforma care presupune masuri curajoase, dar riscante, a fost bi
