La despărţirea de Cotroceni, dl Ion Iliescu şi-a luat certificat de revoluţionar. Nu-mi vine să cred că fostul şef al statului vrea să-şi mai scadă din impozite în acest fel. La ce altceva i-a trebuit o asemenea hîrtie? Înainte de a încerca să găsesc un răspuns, să ne reamintim că în semn de adio, dl Iliescu le-a acordat decoraţii revoluţionarilor de ogradă, de la Cotroceni şi din preajmă. Anul trecut, la sugestia sa a fost înfiinţat un Institut pentru studierea Revoluţiei.

Mi se pare ridicol ca la 15 ani de la cele petrecute să inventezi un institut care să ia Revoluţia la puricat. Ce l-a împiedicat pe dl Iliescu să pună la cale această afacere cu trecutul pe vremea cînd opinia publică era interesată de soarta teroriştilor? Probabil că fostul preşedinte a avut această idee, văzînd de cît interes se bucură serialul despre Revoluţie publicat de Jurnalul naţional. Dacă la timpul potrivit comisiile parlamentare care au cercetat ce s-a întîmplat la Revoluţie şi-ar fi făcut treaba convingător, Jurnalul naţional rămînea fără subiect. Dar cînd inverstigaţiile parlamentare au ajuns la concluzii pe care nu le luau în serios nici cei care le-au întreprins, de ce n-a propus imediat dl Iliescu să se facă institutul cu pricina? A aşteptat să se limpezească apele de la sine sau nu l-a derenjat că ele au rămas tulburi? Pentru această a doua ipoteză pledează faptul că dl Iliescu a acceptat marginalizarea procurorului Dan Voinea în 2000, după revenirea sa la Cotroceni. Să ne amintim că generalii Stănculescu şi Chiţac, condamnaţi la mulţi ani de puşcărie pentru implicarea lor în reprimarea mişcării de la Timişoara, au scăpat de pedeapsă după recursurile făcute în favoarea lor, în timpul ultimului mandat al dlui Iliescu.

Una dintre obsesiile fostului preşedinte al României e că a ajuns primul om din stat în urma unei revoluţii. Adversarii săi sînt însă