Politizarea funcţiei publice s-a dovedit un impediment in calea reformelor. Eliberarea statului, ca spaţiu public, de sub controlul grupurilor private (cum sint şi partidele politice) este o parte esenţială a reformei politicii. Tentaţia partitocratică exacerbată de guvernarea de coaliţie limitează spaţiul reformei.
Mai incet decit in urmă cu patru ani, dar la fel de sigur, varianta romanească a spoil system-ul se reinstalează. Urmărind promovarea in funcţii pe baza criteriilor de loialitate partinică sau a sprijinului logistic sau financiar din campanie, spoil system-ul antrenează, la inceputul fiecărui ciclu de guvernare, schimbarea administraţiei.
Legitimitatea ciştigată prin alegeri acoperea astfel, cu acordul tacit al publicului, marea tirguială. După 1992, la fiecare patru ani, serviciile publice sint aproape integral inlocuite.
Aceeaşi justificare, indiferent de partid sau moment, transpare: schimbarea predecesorilor a căror ineficienţă a fost demonstrată chiar de pierderea alegerilor este o cerere publică.
In această logică, pesedismului i se vor succeda penelismul, pedismul, purismul şi udemerismul, aşa cum, in 1992, fesenismului ii urma fedesenismul, iar, in 1996, pedeserismul lăsa locul cederismului. Substitut al doctrinelor sau proiectelor de politici publice, spoil system-ul se dovedeşte singura realitate politico-administrativă a Romaniei.
Diferenţele politice nu constau, aşa cum s-ar aştepta unii, in abordarea temelor guvernării, ci in promovarea fidelilor. O nouă vasalitate se impune. Confruntarea politică tinde să se reducă la schimbarea persoanelor. Pentru unii politicieni „realişti“, semnificaţia votului din 12 decembrie pare să constea doar in schimbarea clientelelor.
Atragerea unor reprezentanţi ai sectorului civic in zona guvernamentală işi manifesta in acest sens limitele: p
