Ca o idee

Realitatea se aplatizează ca o idee în reculul uitării (ideea

de vid ca - pardon - patrimoniu).

Amurgul întemeiază columna nopţii

sculptor ce va da ultimile deformaţii celebre

zgâriind cărbunele semnând negru pe negru cu

graffiti-nume-prenume.

Ierburi posomorâte sub hoaspa brumei

cernere ceremonie verbocreaţia dicteului bine temperat

pe ebenul xilofoanelor junglo-silvane

şi vocea încercând să re-nască

dar re-murind în gâtlejul căptuşit cu praf

de tăciune cantori în strane putrede cariate

aleluia în amestec cu urlet de lup singuratic

ce s-ar vrea şi el domesticit precum câinele ce urlă la

soarele negru al decadenţei.

Era (er)zaţului.

Accelerarea degradării sfinxului.

Molohul molozului. Silozuri de osuare înstrăinătate.

Văzduhul ca potop - tornadele hibride

în cascadele cărora se aruncă inginerii de poduri

de pe podurile pe care nicicând nu le vor înălţa.

Ultimul s-a sinucis plutonul de execuţie.

Notă de subsol

încrederea entuziastă în posibile izbânzi nu e decât

parte componentă a memoriei unui on de peste cinci-

zeci de ani - adică exact inversul încrederii - ceva

greu de imaginat dacă nu ai foarte dezvoltat

simţul măsurii şi pasiunea pentru notele de sub-

sol din tratatele de filosofie şi de semidicteu zeiesc delfic

ceea ce nu exclude să rămâi carbonarul morocănoşilor cărbuni ai iluziei necesare subminând ca o cârtiţă de lux resemnarea împăcării de sine

"în această decizie nu e nevoie de majoritatea de voturi" - cât de

impresionant ar suna respectiva frază ego-

protocolară drept secretă parolă pentru declanşarea sau închiderea vreunei ofensive

în ambele cazuri c