La inceputul fiecarui nou ciclu de guvernare, increderea in institutiile politice creste, pentru ca, apoi, dupa o perioada variabila, dar in general nu mai mare de un semestru, tendinta de depreciere inregistrata de acest indicator al bunei guvernari sa nu mai poata fi schimbata. Fara sa isi consolideze legitimitatea, guvernarea se prelungeste inertial, producind efecte perverse.
Dupa patru cicluri electorale postconstitutionale, in Romania s-au inregistrat tot atitea alternante la guvernare. Daca in 1992 alternanta a fost doar parlamentara, majoritatea trecind de la FSN la FDSN, sub acelasi presedinte care si-a impus primul ministru, in 1996, 2000 si 2004 alternanta a fost absoluta, schimbindu-se atit presedintele, cit si majoritatea parlamentara.
Reactia constanta a electoratului nu a fost insa tradusa de politicieni. Considerind ca politica este neutra din punct de vedere etic, iar sanctiunea electorala - doar un accident de parcurs, politicienii au continuat, de la un ciclu la altul, sa repete aceleasi formule, producind aceleasi consecinte. Reactia de respingere a politicii nu a condus la o reforma a politicienilor.
Nici schimbarea de generatie politica, nici noul electorat nu au reusit sa reconfigureze politica. Sanctiunea etica a electoratului a beneficiat doar de un inconsistent raspuns politic: mimarea schimbarii.
Chiar daca impactul criteriilor etice asupra alegerilor a fost important, ca in 2004, partidele au reactionat stereotip. Iluzia transformarii din interior a politicii romanesti este periculoasa.
In mod realist, controlul activitatilor politice se cere realizat pe mai multe planuri: institutional - prin intarirea separatiei puterilor in stat; politic - prin echilibrarea raporturilor de forte sau multiplicarea actorilor politici influenti; social - prin implicarea societatii civile; si mediatic -
