Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean au stabilit in cursul acestei saptamani numarul elevilor care vor beneficia de burse. Potrivit declaratiilor inspectorilor constanteni, comparativ cu anii anteriori, numarul acestora a fost mai mic, mai ales din cauza aparitiei altor programe de sprijinire a elevilor. Ca urmare, in acest semestru vor primi burse scolare un numar de 16.621 de elevi, cu aproape doua mii mai multi decat se prevazuse initial. In ceea ce priveste modalitatea de acordare a burselor, aceasta a ramas neschimbata. Asadar, 388 de elevi vor primi burse de studiu, iar 322 vor fi beneficiari ai burselor de merit, in ambele situatii valoarea burselor fiind de 100.000 de lei pe luna. Cei mai multi elevi au fost inclusi insa in categoria burselor sociale. Ca urmare, 15.243 elevi proveniti din familii defavorizate vor intra in posesia spectaculoasei sume de 50.000 de lei/luna, bani din care nu-si vor putea achizitiona decat doua creioane si doua caiete de cea mai proasta calitate. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean au stabilit in cursul acestei saptamani numarul elevilor care vor beneficia de burse. Potrivit declaratiilor inspectorilor constanteni, comparativ cu anii anteriori, numarul acestora a fost mai mic, mai ales din cauza aparitiei altor programe de sprijinire a elevilor. Ca urmare, in acest semestru vor primi burse scolare un numar de 16.621 de elevi, cu aproape doua mii mai multi decat se prevazuse initial. In ceea ce priveste modalitatea de acordare a burselor, aceasta a ramas neschimbata. Asadar, 388 de elevi vor primi burse de studiu,