Liderul insurgentilor din Irak a declarat razboi crancen impotriva tuturor celor care au organizat alegerile din Irak si a celor care vor lua parte la scrutin.
ANCA ALDEA
PERICOL. Insurgentii ameninta ca si occidentalii, si irakienii vor fi zilele urmatoare tintele atentatelor teroriste Intr-un mesaj audio postat pe Internet, o voce atribuita lui Abu Musab al-Zarqawi, liderul Organizatiei Al-Qaeda pentru un Razboi Sfant in Irak, vorbeste despre "patru milioane de Rafidi (siiti), pentru care au fost adusi din Iran pentru a participa la alegerile din Irak si pentru a ocupa majoritatea locurilor in Adunarea Nationala ateista".
COMPLOT. El le cere sunitilor, care au detinut controlul in timpul lui Saddam, sa se revolte impotriva votului care ii va desemna pe viitorii membri ai Parlamentului irakian, pentru ca alegerile din 30 ianuarie sunt "un complot pus la cale de Washington si de aliatii lui siiti infideli". "Am declansat un razboi crancen impotriva principiului democratiei si a candidatilor care incearca sa devina semi-zei", adauga vocea postata pe site-ul unei grupari militante iordaniene, potrivit Agentiei Reuters.
Liderul insurgentilor din Irak a declarat razboi crancen impotriva tuturor celor care au organizat alegerile din Irak si a celor care vor lua parte la scrutin.
ANCA ALDEA
PERICOL. Insurgentii ameninta ca si occidentalii, si irakienii vor fi zilele urmatoare tintele atentatelor teroriste Intr-un mesaj audio postat pe Internet, o voce atribuita lui Abu Musab al-Zarqawi, liderul Organizatiei Al-Qaeda pentru un Razboi Sfant in Irak, vorbeste despre "patru milioane de Rafidi (siiti), pentru care au fost adusi din Iran pentru a participa la alegerile din Irak si pentru a ocupa majoritatea locurilor in Adunarea Nationala ateista".
COMPLOT. El le cere sunitilor, care au detinut controlul i