Cu doi ani in urma, intr-un ianuarie geros, cateaua Mona fatase. Tot cam pe atunci, mama lui Motancea facuse si ea patru pisoiasi.
Gerul a ucis trei din ei, si-n scurt timp, pisica-mama a disparut si ea. Motancea a avut norocul sa supravietuiasca gratie spiritului matern al Monei, care, luandu-l in gura, l-a asezat langa cateii ei.
In lumea animalelor, ca si-n lumea pasarilor, exista legi nescrise, dar respectate. La oameni, de multe ori legea scrisa e numai pentru unii... sau se naste deja moarta! Au trait toti laolalta, spre deliciul copiilor si al celor mari, care priveau admirativ.
De Sf. Gheorghe, cand salvia a facut matisori, Motancea era prin pomi, urmarit cu privirea de "fratiorii latratori" si de cateaua-mama. Polenul florilor il facea sa stranute, fiind in echilibru printre craci.
"Baga de seama sa nu cazi", parca ziceau catelusii in latratul lor.
Prin iarba se jucau impreuna si, nu de putine ori, Motancea era deasupra. Devenise un motan cu apucaturi canine, invatase sa stea sluj, ca sa primeasca ceva bun. Prin vara, cateii au fost dati la alti iubitori de animale. Motancea a ramas cu mama adoptiva si fac serviciul casei si- acum. Cand ploua sau e frig, dorm impreuna. Mona ii spala inca blanita, ca-n copilarie, iar el ridica botul spre a fi lins si sub barbita. Mananca amandoi dintr-un cenac si uneori asista ca doi plantoni, cand stapana mulge vaca. "Va e foame, potailor?" Mona latra o data, scurt, iar Motancea se vaita cu un mieunat prelung. Li se da. Dupa ospat si toaleta respectiva, impart cu privirea multumiri stapanei si vacii care a produs laptele. Uneori, ziua, cateaua se face "covrig", iar Motancea se aseaza ca o "glazura" pe blana ei, intr-o convietuire fericita.
Constantin Nicolescu - str. Maramures nr. 30, Ploiesti
Macaneata
Saptamana aceasta am citit in revista "Form
