Am publicat azi o scrisoare venita pe pagina electronica a ziarului, o scrisoare prin care erau criticati unii sefi din Ministerul de Interne, sefi despre al caror trecut toata lumea vorbeste - niciodata in fata - si a caror activitate ante si post-decembrista, de asemenea, toata lumea o cunoaste.
Numirea si pastrarea lor in posturi de conducere tradeaza un sistem bolnav, un sistem pe care o mana de oameni care au avut puterea de partea lor au incercat sa-l mentina cu orice pret si chiar sa-l transmita mai departe noilor generatii. Asemenea oameni - care le dadeau extemporale viitorilor militieni din cuvantarile tovarasului, pentru a le verifica fidelitatea fata de partid - au fost mentinuti in multe directii din Interne, la fel cum au fost numiti si la Academia de Politie, in functii din care se ocupa de formarea viitorilor politisti. De aici reiese foarte clar ca, desi cunoscandu-le trecutul sau poate tocmai de aceea, cineva i-a promovat in aceste functii, mizand pe noi generatii create dupa chipul si asemanarea lor, intr-o nostalgie bolnava dupa vremurile cand nimeni nu avea dreptate in afara sefului suprem, cand nimeni nu avea dreptul la un alt punct de vedere, cand toata lumea trebuia sa gandeasca, cel putin la prima vedere, la unison, cand pentru decizii aberante nu avea nimeni obligatia sa dea nici o explicatie celorlalti.
Pe unii, acel sistem bolnav - in care promovarea nu se facea pe baza profesionalismului - i-a facut puternici, iar acum cauta sa-si asigure un viitor linistit - pentru vremea cand puterea nu le va mai sta in maini - promovand alti oameni dupa chipul si caracterul lor. E mult mai usor sa tii in chingi un om pe care l-ai cocotat intr-o functie doar pentru ca stie sa toarne ori pentru ca este servil pana la umilinta. Omul acela va sti ca, fara spatele mentorului, el nu ajungea niciodata la functia visata. Iar lucrul acesta il va obli
