Ucraina trebuie sa fie una dintre prioritatile politicii externe romanesti nu numai intrucat este cel mai mare vecin direct al Romaniei la rasarit, ci si pentru ca este un stat in curs de maturizare care incearca a da expresie aspiratiilor nationale ale unei societati avand, in egala masura, o influenta diaspora in occident (in special SUA si Canada) si afinitati culturale stranse cu Rusia.
Ucraina are, sub aspectul resurselor (naturale, umane, militare, de piata), datele unei puteri regionale dar sufera de o fragilitate institutionala si identitara grava. Insecuritatea sa structurala cumulata cu nationalismul militant, reprezinta o amenintare pentru linistea Europei.
Pe de o parte, statalitatea, integritatea teritoriala, independenta si stabilitatea Ucrainei sunt esentiale pentru securitatea vecinilor ei. O Ucraina stabila faciliteaza raporturile cu Federatia Rusa, putand juca nu atat rolul de stat-tampon, cat pe acela al unei punti intre lumea euro-atlantica si cea euro-asiatica.
Pe de alta parte, o Ucraina Mare ridicata pe baze nationaliste constituie un pericol. Exclusivismul - etnic, economic, politic, cultural etc. - generat de nationalism pe plan intern, sfarseste intotdeauna prin manifestari de agresivitate pe plan extern. Politica de excludere pe criteriul national duce la confruntare interna.
Instabilitatea interna care rezulta se incearca a fi neutralizata prin export la vecini, iar insecuritatea interna se incearca a fi tratata prin convertire in insecuritate externa (adica prin gasirea sau inventarea unor inamici straini). Romania nu poate ignora aceste aspecte.
Desigur, nationalismul ucrainean este si logic si legitim.
Este logic ca un popor care de secole se lupta pentru autodeterminare in granitele unui stat suveran si independent, sa continue a se simti amenintat pentru o vreme ch
