Domnului Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, coordonator general al D.G.L.R.
Proiectul Dictionarului General al Literaturii Romane (D.G.L.R.) este, de buna seama, unul exceptional, as zice fabulos. Anume „un dictionar integral al literaturii romane, cu tot ceea ce cuprinde el: autori, publicatii, curente literare, concepte, opere anonime, institutii literare etc.“ (p. V). De aceea am deschis primele doua volume deja aparute (I, literele A-B, si II, C-D) cu o imensa curiozitate. Prima surpriza este insa si una neplacuta. La litera A, la pozitia cuvenita si revistei de cultura Arca din Arad, aceasta lipseste. In schimb exista Arc (revista care a aparut la Focsani intr-un singur numar), Arc (publicatie episodica, aparuta la Bucuresti intre 1991-1997), Arcade (supliment al ziarului Tribuna Sibiului) s.a. Precizez, desi sint convins ca stiti, ca, spre deosebire de acestea, Arca apare neintrerupt de 15 ani, de la fondarea ei in februarie 1990, ca mensual sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania, editat de Consiliul Judetean Arad cu sprijinul Ministerului Culturii. Revista se afla la numarul 180, iar in ultimii ani apare in editii format carte (A5), cu numere triple, trimestrial, continind si un album de arta in policromie semnat, de regula, de un mare artist contemporan.
Prezenta Arcai este semnalata, editie de editie, in principalele publicatii de cultura din tara, inclusiv la Bucuresti, de regula prin Romania literara si Observator cultural, sau in media audio si vizuale. Nu stiu cite alte reviste, autori, curente literare, concepte, opere anonime, institutii literare sint – sau vor mai fi – in situatia Arcai, adica omise de D.G.L.R. acum ori in urmatoarele volume. Oricum, pentru credibilitatea lui, dar si a institutiei pe care o pastoriti cu atita folos de atitia ani, va rog, domnule acad. Eugen Simion, ca intr-o eventuala Addenda a