Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinel Staicu, patronul echipei de fotbal Universitatea Craiova, are interdictie de a parasi tara

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2005 ·

Conform anchetatorilor, acesta a prejudiciat Banca Internationala a Religiilor cu 444 miliarde de lei Dinel Staicu, patronul clubului Universitatea Craiova, are - incepand de ieri - interdictie de a parasi tara. Masura a fost dispusa de catre Parchetul National Anticoruptie in dosarul in care Dinel Staicu este cercetat penal in legatura cu modul ilegal de obtinere si utilizare a unor credite de la Banca Internationala a Religiilor (BIR). In aceasta cauza, patronul Universitatii Craiova a fost audiat ieri in prezenta avocatilor sai, fiindu-i prezentat raportul intocmit de specialistii financiar-bancari din cadrul PNA. Conform acestui raport, trei societati comerciale reprezentate sau controlate de Dinel Staicu - absorbite intr-o singura unitate, respectiv SC BDJ Aninoasa SA - au creat BIR, in perioada 1999-2000, un prejudiciu de 444 de miliarde de lei. Aceasta suma este compusa, potrivit documentelor si inscrisurilor existente la dosar, din: 170 miliarde de lei - cesiuni creanta; 269 miliarde de lei - credite bancare; 4 miliarde de lei - distributii de sume catre lichidator. Dinel Staicu fusese citat inca de saptamana trecuta in vederea prezentarii la Parchet. Cu toate acestea, in momentul sosirii la PNA, el a declarat ca a venit la Parchet din proprie initiativa, pentru a le cere anchetatorilor permisiunea de a iesi din tara, ca sa-i insoteasca pe fotbalistii Craiovei in Turcia. Biroul de Presa al PNA ne-a informat ca in acelasi dosar s-a dispus inceperea urmaririi penale si fata de trei functionari cu functii de conducere in cadrul Bancii Internationale a Religiilor. Acestia au cesionat, prin noua sucursale, creante si au acordat credite pe termen scurt, sub forma unor linii de creditare, unui numar de 11 societati comerciale (aflate sub controlul lui Dinel Staicu), desi acestea nu indeplineau conditiile prevazute de lege pentru astfel de imprumuturi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 32 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 55 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 2 ore
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum o ora
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°