Horia PETRA-PETRESCU
I.L. Caragiale: viata si opera/
Leben und Werke
Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2004, 236 p.
„Am impresia ca despre Caragiale nu se poate scrie decit ori bine ori foarte bine, ori prost sau foarte prost, rareori si numai cu greu mediocru, plat, plicticos“, afirma Mircea Iorgulescu in eseul sau consacrat lumii lui Caragiale. Citatul mi-a venit instantaneu in minte la capatul lecturii monografiei lui Horia Petra-Petrescu. Nu neaparat fiindca aceasta ar fi „plata“, „mediocra“ ori „plicticoasa“ (desi este evident ca orice cititor al vremurilor noastre o va socoti un pic prea „cuminte“, didactica si lipsita de verva), ci pur si simplu pentru ca te ajuta sa (re)descoperi ce anume face, practic, cu neputinta ca discursul critic despre Caragiale (chiar si cel scortos-academic) sa ramina pina la capat anost. Mecanismul e simplu: un citat din opera rupe dintr-o data monotonia si deplaseaza centrul de greutate catre zona efectelor, a expresivitatilor involuntare. Ceva chiar mai greu de explicat se intimpla – a remarcat acelasi Mircea Iorgulescu – in cazul comentariilor proaste sau foarte proaste: ele capata o stranie fosforescenta caragialesca, devin memorabile, intra intr-un dialog sui-generis cu opera, ii probeaza, sistematic, vitalitatea. Poate de aceea, spre deosebire de creatia eminesciana, de pilda, opera lui Nenea Iancu a reusit atit de bine sa se fereasca de „mumificare“ si sa produca o serie de anticorpi impotriva comentariilor (involuntar caragialesti!) scornite de apologeti neghiobi, ametiti de iluzia ca elogiul poate scuza ineptia.
Revenind la monografia lui Horia Petra-Petrescu, pentru a da Cezarului ce-i al Cezarului, tin sa precizez de la bun inceput un lucru: avem de-a face, practic, cu primul studiu monografic consacrat lui Caragiale. Pina la acel moment, singurii care mai emisesera