Visul ascuns al oricarui prim-ministru al Romaniei a fost, cred, ca Fondul Monetar International sa fie lovit peste noapte de mutenie sau, si mai bine, de scleroza. Astfel, el ar fi putut prosti in liniste tot electoratul.

Reprezentantii Guvernului au transmis deja semnale ca micii intreprinzatori din Romania ar trebui sa injure FMI pentru dublarea impozitelor pe dividendele aferente anului 2004.

Premierul Tariceanu calca, astfel, pe urmele adinci lasate de predecesorul sau Adrian Nastase, care, in momentul in care adopta o masura nepopulara, raspundea invariabil: asa ne cere Fondul/Uniunea Europeana/Banca Mondiala.

FMI nu este un bau-bau. Este mai mult un fel de alter-ego care pazeste ego-ul guvernamental sa nu faca prostii mari. Fara a fi un partizan al tuturor politicilor implementate de FMI in Romania, cred ca, in ansamblu, rolul sau a fost pozitiv: de a-i intreba permanent pe guvernanti cu ce bani veti sustine o anume masura, cum veti tine in friu inflatia sau ce veti face cu deficitul bugetar.

Adica, de a nu consuma mai mult decit produci. Ultima propozitie este o exagerare, pentru ca Romania a consumat mai mult decit a produs in toata perioada post-decembrista, insa Fondul a avut tocmai rolul de a struni acest consum fara acoperire, astfel incit tara sa n-o ia razna.

Revenind la mult-discutata problema a impozitarii dividendelor pentru persoanele fizice, Tariceanu s-a pozitionat sinuos fata de FMI, pina cind, in cele din urma, a adoptat pozitia clasica „Nastase“, care nu ascunde, in cel mai bun caz, decit o oarecare condescendenta fata de electoratul care ti-a facut din portocaliu o culoare de blazon pentru Palatul Victoria.

Cind au aparut primele semnale ca reprezentantii FMI intreaba, pe buna drepate, cum va asigura Guvernul venituri constante la buget dupa ce va introduce cota unica si v