Există cărţi pe care le-ai citit, despre care ai fi vrut să scrii, dar n-ai scris, fie că n-ai avut timp, fie că n-ai putut, fie că ai uitat...
Dar după o vreme, recitindu-le ţi-ai dat seama că ai greşit, că ar fi trebuit să scrii la vremea când au apărut. Şi, reluând lectura, aceasta te îndeamnă, ba, chiar te obligă parcă să scrii.
O asemenea carte frumoasă, apărută în 1983 la Editura Muzicală este 9 caiete albastre scrisă de brăileanul Mihai Berechet, actor de talent şi regizor înzestrat.
Pe lângă faptul că Mihai Berechet este un minunat povestitor, al cărui verb ironic cucereşte şi temperează sentimentala rememorare a propriei vieţi, 9 caiete albastre (ce titlu inofensiv) înseamnă traiectoria dramatică a omului de teatru, pe deplin dăruit artei, dar întâmpinând o piedică neprevăzută specifică timpului trăit în comunism, pentru cei provenind dintr-o lume aşezată şi avută.
"Deci m-am născut de ziua Regelui, într-o casă barocă, pe care se lăfăiau trei coroane regale, invadate de statuile lui Esculap, Hipocrat şi ale Higeei, pentru că tata era farmacist, iar farmacia, al cărei proprietar era, se numea ŤFarmacia Curţii Regaleť şi se afla în portul Brăila, unde pe atunci se fumau ţigări ŤRegale R.M.S.ť iar berea la bodegile oraşului se bea mai puţin la halbă şi mai mult la Ťregalăť."
Evocarea timpului copilăriei unui puşti curios şi neastâmpărat e făcută cu haz şi ironie, cu un farmec rar întâlnit.
Iată, de pildă, cum se întâmplă "divorţul" băiatului de unsprezece ani de... Biserică: "Cam pe la 11 ani am terminat-o cu biserica şi cu popii. Două mari deziluzii: prima, vara, cu unchiul meu, arhitectul Berechet (atât de dragul Titi) la Dragoslavele, la vila patriarhului Miron Cristea (...). Rămas singur, m-am tot plimbat prin splendida grădină cu fuxia şi trandafiri, am încercat zadarnic să urc o
