frunza neagră

m-a privit lung de parcă ar fi trebuit să mor

şi era în asfinţit

şi o frunză neagră s-a aşezat pe frunte

pe nepregătite -

aşa vine

da da - zice -

ştiu că eşti pe moarte omule dar nu muri

până duminică

- mai am de făcut nişte cumpărături de

plătit chiria pe viaţa asta

de aruncat pe fereastră

pieile vârstelor măştile steagul lui nichipercea sub

care am făcut mult rău

"cârpaci şi nimicuri" - zice Nietzsche în faţa lui

Dumnezeu

înainte de a-şi pierde minţile

hai omule - zice -

intră în prima bodegă şi îmbată-te

de urât îmbată-te

şi de durere

bea-ţi minţile

caută şuvoiul de primăvară care mai întârzie în

lume

şi frunza aceea care a fost albă astă vară

azi

e mai neagră ca pământul şi grea ca el

ce vei face tot restul zilelor

du-te omule

şi vorbeşte cu cei care au plecat dintre cei vii

acolo unde omul şi frunza şi viermele

una sunt

întreabă-i cum se vinde viaţa acolo

ce preţ are timpul

cât costă o petală de zarzăr şi vaca-Domnului

cât costă un blues

amar ca luna

fiindcă eşti singur şi răul pe care l-ai făcut

te ma-

ci-

nă

poate că sunt ultima creatură din lume - îi spun -

care se hrăneşte cu poezie - dar pentru asta nu

trebuie să mă urăşti

nu trebuie să scuipi în etimonu