Îndată după trecerea Dincolo a lui Tudor Vianu, parcă pentru a-i confirma previziunea rostită cu dispreţuitor umor, Al. Dima i-a luat locul. Nu ştiu dacă la catedra universitară şi la Academie, unde, totuşi, a devenit "membru corespondent", dar locul de coordonator al "ediţiei critice" de opere ale lui A. I. Odobescu i l-a luat în grabă.

Se spune că despre morţi nu trebuie să se vorbească decât de bine - de mortuis nil nisi bene. Nu ştiu ce interese va fi avut de apărat, pe lumea ceealaltă, presupusul născocitor spartan al acestei maxime răspândite de latini. Probabil că va fi avut şi el, ca tot omul maleabil, nevoie, Dincolo, de o ambianţă binevoitoare. Eu nu am nevoie, Dincolo, de o primire cu amabilităţi, nici din partea lui Alexandru Dima sau coordonată de dânsul, şi nici din partea colaboratorilor lui la anularea ediţiei academice de opere complete ale lui Alexandru Odobescu, începută de mine împreună cu Tudor Vianu. Aş fi preferat să fi fost nu amabil, ci corect, civilizat, aici, pe Pământ. Adică să mă fi invitat, sec şi quasi-oficial, de vreme ce devenise o persoană seacă şi quasi-oficială (membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România!), şi să mă fi informat că nu mai fac parte şi de ce nu mai pot să fac parte din "colectivul" pe care îl coordona pe-atunci viitorul său hoit. Să-mi fi cerut îngăduinţa de a folosi, el şi colaboratorii săi, normele stabilite de mine pentru transcrierea corectă a textelor şi variantelor şi să fi negociat (cum se spune azi) drepturile mele de autor al ediţiei, drepturi ce mi se cuveneau incontestabil, întrucât, fără acele norme din Nota asupra ediţiei (cf. vol. I, pp. 10-23), elaborată de mine, publicarea ediţiei nu ar fi putut să continue. Acelaşi lucru ar fi trebuit să-l facă poate şi Al. Graur, directorul Editurii Academiei Republicii Socialiste România. Fiecăruia în parte i-aşi fi explicat, î