Radu Timofte e-un pesedist de frunte. Înainte de-a fi poposit în partidul mafiotic al lui Iliescu a lucrat ca ofiţer de armată. Din motive încă neelucidate, tovarăşii de arme l-au dat afară. Multă vreme, s-a vehiculat informaţia că motivul eliminării ar fi fost colaborarea cu KGB-ul. Timofte a explicat că lucrurile stăteau cu totul altfel: şi anume, că o rudă apropiată emigrase în Occident, ceea ce-l făcea incompatibil cu statutul de ofiţer al statului comunist român.

Oricum ar fi fost ele, e inadmisibil ca o persoană devenită vulnerabilă din cauza Securităţii să fie numită în poziţia de şef al structurii succesive a acesteia. Nu e vorba doar de inevitabilele sechele psihologice ale oricui a avut de-a face cu Securitatea (şi se înţelege că dl. Timofte a avut), ci şi din cauza unei posibile agende ascunse în raport cu sinistra instituţie. Presupunând, prin absurd, că dl. Timofte ar fi dorit distrugerea "braţului înarmat" al PCR, acest lucru trebuia făcut la modul impersonal, în numele unei convingeri democratice limpezi, şi nu ca eventuală răzbunare.

Oricum, la platitudinea pesedeilor, la orizontul jos la care se desfăşoară lucrurile în tabăra iliesciană astfel de consideraţii sunt pură sofisticare. Radu Timofte a fost numit în funcţie pe bază politică, şi tot pe bază politică şi-a desfăşurat activitatea. Nici un mister în asta. Soldat credincios al partidului şi-al ideologiei sale, Timofte şi-a îndeplinit misia cu o rară abnegaţie faţă de valorile partidului-mafiot din care a făcut şi va face din nou parte. E, însă, impardonabil ca acelaşi individ să-şi drapeze parti-pris-urile ideologice în hlamida aşa-zisei "siguranţe naţionale". Curioasă carieră a făcut această sintagmă! Nici una, nici două, orice neisprăvit îţi închide gura şoptindu-ţi misterios: "Şşşşt! E vorba de siguranţa naţională!"

Ce se ascude, la urma urmelor, în spat