Mereu mirată de cele ce descopăr în fiinţa mea, nici o dată de cele ce ea vede în afara ei şi înăuntrul ei, în clipa acestei zile începute sub boarea unei stări de stranie limpezime şi turburare, a ţîşnit de pe buzele mele un strigăt, rostit cu glas tare: Doamne! Mare eşti! Năvălise din gîndul meu un puhoi de întrebări răspîndite ca spori dintr-o capsulă ce plesneşte sub forţa strînsorii captivităţii ei. Cum a făcut puterea Ta să inventeze calea gîndirii omului, să poţi citi sfînta alcătuire a celor ce sălăşluiesc sub fruntea lui? Să poţi cerceta şi înţelege sinele tău şi pe al celui de lîngă tine, să-l închipuieşti şi să nimereşti în ceea ce este esenţial? Să poţi scrie gîndirea ta sau a altcuiva, mînuind o pană de gîscă, un cui sau o daltă? Să se transforme tainica comoară închisă sub fruntea fiinţei pe care ai creat-o, în glas, în vorbe, în sunet, în forme, în iscodiri de înţelesuri aşternute pe papirus, pe hîrtie, ori în piatră? Sunete să capete glas, înţeles? Să deschidă porţi spre lumi ce nu le cunoşti, umplîndu-ţi fiinţa de mirarea celor ce descoperi. Mare este Domnul!
În această dimineaţă am trăit mai mult decît cîteva clipe de lumină, simţindu-mă deodată îmbogăţită de o înţelegere rămasă ascunsă. Parcă am perceput existenţa unui eveniment cu care de fapt am trăit nemijlocit dar nu l-am conştientizat. Miracolul ! Valoarea celor ce ne înconjoară şi ne ajută să ridicăm ochii spre cer şi să strigăm: Osana!
Am deschis cartea ce se afla lîngă mine şi rîndurile citite au căpătat noi dimensiuni. Erau grele de conţinutul grafic al literelor, de ascunzişul din ele, dar se lăsau dezghiocate de privirile mele, mai mult decît oricînd. Am apăsat cu degetul pe un buton şi încăperea mea s-a umplut de glasuri, de cuvinte, de melodii cereşti. Ele se aflau în văzduhul lumii. Le-am captat îngereasca lor exprimare şi le-am sălăşluit în mine. Am
