- Va ajunge cartea în Cercul violenţilor? l-am provocat eu.
- Mă îndoiesc.
- Bine, dar e mai crudă decât basmele lui Andersen! m-am intrigat.
- Credeţi? Totuşi nu e o carte pentru copii. Este un roman poate pentru copiii care au crescut cu Andersen. În basmele sale Andersen povesteşte agresiuni împotriva unor micro-fiinţe extrem de fragile. Cei care îi agresează pe soldăţelul de plumb, pe Degeţica sau pe răţuşca cea urâtă sunt răi prin structură şi caracter. Opoziţia e maniheistă, simplă, iar eroii chinuiţi sfârşesc în captivitate. Aici, dimpotrivă, fiinţa chinuită e un copil, agresiunea nu e la vedere, agresorul e chiar părintele şi captivitatea nu e de natură fizică - se vede foarte bine din ce mi-aţi citit - şi cu atât mai puţin punctul final. Mai degrabă intriga. Nu ştiu ce va face Alice după naştere.
- Dar nu spuneau Părinţii Bisericii că e la fel de primejdios să pui o carte în mâinile unui ignorant, cum e să pui o sabie în mâna unui copil?
- Basmul crud s-a transformat într-un roman horror. Copiii nu vor înţelege, iar adulţii nu vor urmări poveste în sine, cât iminenţa unei interpretări incitante. Mai ales dacă e vorba de o poveste cu personaje şi întâmplări deviante. Ignoranţii oricum nu citesc. Ar trebui s-o ştiţi mai bine.
- Bizar că aţi folosit tocmai acest cuvânt! Pentru că şi în romanul despre care vreau să vă vorbesc acum e vorba despre copii molestaţi. Ascultaţi numai!
Suntem în prima jumătate a secolului al XV-lea. Călăuzită de voci divine, fecioara Ioana de Domrémy - cunoscută apoi sub numele de Ioana d'Arc -, conduce armatele şi cucereşte Orléans-ul, iar delfinul Carol e încoronat rege la Reims. În bătălia de la Compičgne va fi însă prinsă, luată prizonieră de britanici şi, în cele din urmă, condamnată la moarte prin ardere pe rug. Ducele Gilles de Rais, caval
