Într-un eseu publicat în 1970, Un semn de întrebare, Marin Preda recapitulează împrejurările în care şi-a publicat nuvela:
"Prin 1952 eram la Tuşnad într-un prim concediu de creaţie din viaţa mea. Un prieten foarte neliniştit în conştiinţa lui, nelinişte pe care n-o înţeleg nici azi, mă avertizase prin luna mai a aceluiaşi an că dacă nu scriu imediat ceva prin care să fac să dispară norii unei maladii inventate de care mi se legase numele (naturalism!) şi în care nepăsător pluteam, voi fi exclus din Uniunea Scriitorilor şi maladia literară se va transforma într-una politică. Atunci va fi grav."
La insistenţele prietenului - scriam că Marin Preda va avea mereu în preajmă un prieten/protector - scriitorul pleacă la ţară, "dar nu la mine în sat, ci undeva prin Moldova, prin regiunea Huşi". Tot la sfaturile prietenului amplifică schiţa Desfăşurarea până când obţine celebrul text din 1952. "}inea foarte mult la mine, notează marele prozator, ştia pe atunci mai multe decât ştiam eu şi voia să mă apere de o primejdie de care eu nu eram conştient."
Câteva lucruri ar trebui lămurite. În primul rând, e vorba de uşoara deplasare a accentelor. Marin Preda va transforma amintirile în legătură cu logica interioară a evenimentelor. O bună proză nu se va scrie cu un debut din 15 aprilie (cum a debutat într-adevăr), trebuia să fie din 15 martie, cum scrie în amintirile sale - martie putea fi un simbol memorabil al ieşirii în lume, nu luna păcălelilor. Primul concediu de creaţie nu se cuvenea să fie în Castelul regal, ci într-o zonă care să nu confişte semnificaţiile evenimentului - Tuşnad. Şi nu în 1949, 1950 sau 1951, ci în 1952. Imaginarul va confisca mereu amintirile lui Marin Preda, dacă e să ne luăm doar după confesiunile lui Sergiu Filerot (Reîntâlniri, Cartea Rom., 1985, pp.119-125). Dar prietenul mai mare? El ar fi putut fi Moraru,
